3.12.09

femei în muzica nouă 28/11




Opreşte-te, o faci pe mama să plângă!

Depăşind aberaţia şi cacofonia că canonul muzical este masculin, menţionăm totuşi că societatea, toate societăţile istorice (în care trăim vs. antice/utopice/aborigene/...) ţin de patriarhat. Ne cam imaginăm dintr-un punct de vedere masculin... nu există femei, doar imagini de femei, dramatizări ale unor roluri sociale cu istorii lungi. Toată performanţa sonoră poate fi înţelesă ca generică sau neutră, despre natura umana în general şi cu concepte ce nu sunt masculine sau feminine sau queer, însă o ascultare atentă, mai ales atunci când textul lipseşte, va găsi ascunse în conotaţii şi interese idei ce aparţin în mod principal bărbaţilor şi în anumite cazuri, femeilor sau altora. Plasând vizualul în plan secund, ascultarea poate fi un şantier de genizări/sexualizări[1] multiple.

Genul ascuns exercită o forţă subtilă asupra ascultării. Pentru că poate fi atât de insidios, aproape invizibil şi aparent trivial, influenţa sa asupra formării percepţiei de gen/sex nu este mai puţin sistematică. Există atunci muzica feminină ca „underground”, neoficială, minoră, ocupând doar un colţ din ce credem oficial că este posibil în experienţa umană? Depinde de noi. Problema artistei „outsider” este întreaga problemă cu ce putem face cu acele necategorisite, neînţelese, nepermise, nici-măcar-percepute-conştient experienţe ce nu pot fi spuse pentru că îşi găsesc cu greutate contextul. Înţelegerea acestui fenomen ţine cont din ce în ce mai fin de diferite contexte istorice şi culturale; de mai multe decade deja, multiple discipline au examinat practicile care au exclus sau exclud încă şi altfel afectează negativ participarea şi recunoaşterea femeilor (diferit pentru gay and lesbian) în diversele câmpuri muzicale în care acestea pot acţiona.

Printr-o programare cu femei din diferite astfel de contexte, ce ştiu în termeni existenţiali ce înseamnă să fii în societate/cultură/muzică Celălalt (the Other / l’Autre), am căutat interpretări ale unor experienţe în termenii unor experimente. Ascultaţi urme de gen în participarea acestor femei în antreprize în care sexul şi sexualitatea, genul şi poziţia socială au un rol de autoritatea culturală: prima simfonie a celei mai mari „simfoniste” ever, muzică linguală, scenografie muzicală, schiţe de artă audio, poezie, romane în format performativ pentru voce şi electronice, improvizaţii şi compoziţii cu tehnici extinse, transferuri de tehnici cinematografice în câmpul muzical, doine.


Interpretă ANONIMĂ, Doină, 1924, 1’09”





Înregistrat în 1924 în Transilvania de Constantin Brăiloiu, care a fondat în 1944 Archives Internationales de Musique Populaire de la Musée d'ethnographie din Geneva, unde are loc în acest moment expoziţia "In Tune With the Times", despre colectarea, prezervarea şi utilizarea arhivelor muzicale, având ca focus muzica populară românească, de la muzica satelor la manele.


Lotte ANKER, Sylvie COURVOISIER, Ikue MORI, Woodpecker Peeks, 2008, 4’00”





Muzică improvizată în timp real: trei traiectorii ce alternează tactici de colaborare. Saxofon tenor (Anker) cu influenţe jazz (Marilyn Mazur, Pierre Dørge, Tim Berne), stil pianistic (Courvoisier) indecis între compoziţie post-serialistă (mai melodică) şi improvizaţie nonidiomatică, şi electronică de laptop (Mori) distilată printr-o lungă experienţă în percuţie (în anii 70 bateristă în grupul No Wave, DNA, în anii 80 a transformat drum machine-ul în instrument pentru muzica experimentală).


Gloria COATES, Symphony No. 1 (Music on Open Strings), 1st Movement (Theme and Transformation), 1978, 5’13”





Gloria Coates, cea mai prolifică simfonistă (a compus în total 15). Muzică atonal-expresionistă, între principii „tehnice” de compoziţie şi putere expresivă emoţională, expandată (Coates recunoaşte o fascinaţie pentru glissando) pentru a sparge automulţumirea audienţei şi a vehicula emoţii obscure ce vorbesc de ororile timpurilor moderne.

“M-am gândit că e mult tupeu din partea mea să o numesc simfonie. Aveam impresia că simfoniile sunt din sec. 19, cumva…. E vorba de intensitatea a ce încerc să zic şi faptul că a luat 48 de diferite linii instrumentale să o spun şi că structurile pe care le foloseam au evoluat de-a lungul multor ani. Nu-i puteam da un nume mic.”


May SARTON, My Sisters, O My Sisters, 2’57”





AGF (Antye GREIE), Die ufer sind in feindes hand, 2008, 3’18”





Poem producer” ce experimentează în sunet-ca-limbă şi limbă-ca-sunet prin coduri aplicate electronic la muzică şi poezie:

„Plec de la un sample sau vibe adesea construit în max, pun tempo, după care cânt, înregistrez multe straturi şi apoi procesez totul ca să aibă un gust bun. Câteodată, ca să fac oamenii fericiţi, adaug melodii. OAMENII IUBESC MELODIILE. Eu sunt ok şi fără. Dar înţeleg că e necesar, altfel e ca şi cum ai servi mâncare fără dragoste. Teoria mea e că oamenii cu adevărat fericiţi expresiv emoţional aproape neagă melodia în munca lor şi că cei introvertiţi ce ascund emoţiile folosesc mult melodiile.”


Christine GROULT, Pierres cantabiles, 2004, 9’49”





Compune muzică de concert, de teatru, de coregrafie şi de documentare. Prin practica sa înregistrează şi transformă potenţialul sunetelor în căutarea a noi dramaturgii electroacustice. Acestă formă de compoziţie elaborată în studio cu difuzare prin orchestre de difuzoare îi permite să facă colaje in situ în care foloseşte elemente de construcţie sociologică, istorică, geografică sau arhitecurală. Invizibilul informează astfel vizibilul.


Maja RATKJE, Dictaphone Jam, 2002, 3’06”




A format cu prietene din Norvegia quartetul de improvizatoare Spunk. Compozitoare, cântăreaţă, violonistă, theremin-istă. Prin electronică urmăreşte să şteargă diferenţa dintre ce e real sau ce este un instrument şi ce nu e.


Lily GREENHAM, Underground, 1976, 3’02”





Performer-pionier al poeziei sonore, tăind, lipind, manipulând efecte sonore, cuvinte şi silabe. Între poezie dadaistă şi primele experimente electronice ale lui Daphne Oram sau Delia Derbyshire, contemporane de la BBC Radiophonic Workshop. De origine daneză, a locuit la Viena şi Paris înainte de a se stabili la Londra, făcând parte din avant-garde precum Wienner Gruppe şi Groupe de Recherche d’Art Visuel. A inventat pentru compoziţiile sale sonore termenul “muzică linguală”. A practicat şi arta optică (op art).

Nista Nije Nista, X, 2004, 7’13”




Ništa Nije Ništa (nimic nu este nimic):
Un grup de 4 femei din Serbia, Austria, Germania şi Australia ce creează sunete, concepte şi performanţe. Au început să facă muzică cu o perspectivă nemuzicală: teoretizând. Instrumente şi media folosite: voce, tastaturi, saxofon, clarinet, chitara, pian, tobe, maşină de cusut, pompă de aer, umeraşe, cuier, clopoţei, foarfecă, desen, etc. Adevărate distorsiuni atmosferice pornind de la imagini ale societăţii. Influenţe: Dada, Faust, early Raincoats, improvizatoare proto-feministe ca Julie Tippetts şi Lindsay Cooper, anti-globalizare, umor.

Muriel RUKEYSER, Despisals, 1’34”




Joëlle LÉANDRE & Pascal CONTET, Freeway 2, 2007, 4’04”





Contrabasistă, una dintre figurile emblematice ale feminismului în muzică, fiind fondatoare a Feminist Improvising Group în 1977, activitatea grupului reprezentând un semn de protest împotriva dominaţiei masculine din scena de improvizaţie.

Dincolo de caracterul militantist al activităţii sale, a colaborat totuşi cu destui bărbaţi, printre care Steve Lacy, Barre Phillips, William Parker, Le Quan Ninh etc. Împreună cu acordeonistul Pascal Contet a realizat albumul Freeway, bazându-se pe microtonalitate şi disonanţă, folosite în moduri provocatoare, spontane şi intuitive.


Rashim, Yes, Xenakis, 2006, 5’28”





Gina Hell şi Yasmina Haddad formează un duo feminin austriac ce a debutat ca DJ combo şi a colaborat cu artişti video si creatori de modă. Şi-au propus cu ironie să aducă Xenakis şi Techno laolaltă.


Laetitia SONAMI, What Happened?, 1987, 7’09”





Roman performativ pentru voce şi electronice, această piesă prezintă aspecte ale vieţii unei femei aşa cum este ea imaginată de scriitoarea Melody Sumner Carnahan, ce a scris texte folosite şi de alţi muzicieni importanţi ca Robert Ashley, Joan La Barbara, Elodie Lauten, Maggi Payne, John Bischoff şi Susan Stone.
Sonami este fascinată de tehnologie şi naraţiune, folosind în concerte senzori şi instrumente construite ce îi dau abilitatea de a controla mediul sonor prin corp atunci când povesteşte.

Birgit ULHER, Mikrometerwelle, 2009, 5’08




Trompetistă şi improvizatoare aclamată de critici. Înregistrare “de apartament” în care respiraţia şi fâşâitul de radio se constituie într-o singură tehnică de instrument extinsă ce produce senzaţia unei dezvoltări spontane.

Meredith MONK, The Tale, 1973, 2’51”





Compozitoare, performer, videastă şi coregrafă americană. Interesată de teatru experimental si muzică, uneşte influenţe din tragedie greacă antică, opera, world-music, muzică rituală sau mistică.
O excentrică performanţă de teatru şi pantomimă cu formă de sonată, "The Tale este despre o bătrână ce face un inventar, vorbind cu Moartea şi spunând "nu poţi să mă iei pentru că încă am…".


Diane LABROSSE & Joane HÉTU, Tenko, Zeena PARKINS, Danielle Palardy ROGER, La légende de la pluie: Prologue, 1990, 5’45”





Compozitoare, improvizatoare şi performer canadiană activă pe scena de muzici creative, improvizate şi avant-gardă, Diane Labrosse face muzică pentru teatru, coregrafie, instalaţii, radio şi are multiple alte colaborări cu improvizatori.
La légende de la pluie” este un proiect musical colectiv de mari dimensiuni, prezentat la festivalul Montréal Musiques Actuelles/New Music America în 1990. Cele cinci muziciene îmbină improvizaţia şi compoziţia, melodicitatea şi haosul sintetic creând un colaj de atmosfere nebuloase postmoderno-baroc.


Judy DUNAWAY, Champagne in Mexico City, Fragment Set #1, 1998, 5’21”





Serie de improvizaţii editate în format continuu de Dan Evans Farkas cu ajutorul a numeroase jucării electronice desfăcute şi manipulate. Vocabularul muzical este format din baloane umflate, semi-umflate şi tăiate. Pot suna ca animale, oameni, vânt, sintetizatoare electronice, deranjamente gastro-intestinale, bolboroseli, păsări, scârţâit de uşi, viori sau balene. Impredictibile, incontrolabile, volatile, puternic afectate de temperatură, umiditate şi condiţia mâinilor, dau un înalt nivel de indeterminare. Întinzându-le, se obţin prisme infinite de microtonuri. Aspect senzual şi atrăgător, instrumente ieftine, uşoare şi foarte transportabile, de orice culoare şi mărime.


Maya ANGELOU, Phenomenal Woman, 2’06”




Ha-Yang KIM, Samtak, 2007, 15’51”





Violoncelistă, compozitoare şi improvizatoare de origine coreeană cu influenţe muzicale ce combină muzica clasică vestică, experimentalism, rock, jazz şi muzică tradiţională din Bali, Korea şi India de sud (muzică Karnatică). A debutat solo la 16 ani cu Atlanta Symphony Orchestra. Creează propria sa muzică şi colaborează cu compozitori, integrand muzică electronică, dans, teatru şi multimedia.


Non Credo (Kira VOLLMAN & Joseph BERARDI), Miliza Three Flights Down, 1995, 7’01”





Non Credo este un duo de multi-instrumentalişti din Los Angeles: Kira Vollman (cântăreaţă) şi Joseph Berardi (baterie). Adăugând strat peste strat de multe alte instrumente şi sunete, creează în studio o textură de thriller gothic, film noir şi basm în care vocea rămâne în centrul atenţiei.



Prezentare de Nina BORDAGE (Franţa) a unei opere in curs şi discuţie despre colaborarea între textier/compozitor/scenograf.





[1]. La începutul feminismului contemporan în anii 70 s-au făcut diferenţe între “sex” şi “gen” : primul se refera la diferenţe biologice în morfologia reproductivă, al doilea la oricare din modalităţile în care cultura dă membrilor săi roluri sociale. Nu este însă cu totul posibilă trasarea unei frontiere între biologic şi cultural. Unele teorii feministe susţin că sexul la fel ca genul este o categorie a cărei identificare este realizată pe cale socială şi nu naturală.

Niciun comentariu:

Persoane interesate